duminică, 15 martie 2015

Apariţie editorială: "Gândirea neconformă în condiţiile "socialismului real". Încercări de conturare a noii statalităţi, sfârşitul anilor 1960 - anii 1980"

Semnalăm cu bucurie apariţia volumului "Gândirea neconformă în condiţiile "socialismului real". Încercări de conturare a noii statalităţi, sfârşitul anilor 1960 - anii 1980", coordonat de colegii noştri de la Institutul de Slavistică al Academiei Ruse de Ştiinţe. 

Gândirea neconformă în condiţiile "socialismului real". Încercări de conturare a noii statalităţi, sfârşitul anilor 1960 - anii 1980, Institutul de Slavistică, Academia Rusă de Ştiinţe, Moscova, 2014 (în limba rusă).
Volumul, publicat în condiţii grafice de excepţie, aşa cum ne-au obişnuit deja colegii de la Moscova, cuprinde comunicările conferinţei desfăşurate la Moscova în toamna anului 2013. Volumul reuneşte contribuţii ale cercetătorilor din Ungaria, Polonia, Germania, Serbia, Cehia, România şi Rusia şi are în vedere evoluţiile politice, dar şi cele de la nivelul societăţilor comuniste din Europa de Est.
În lista consistentă de autori, se regăsesc Dumitru Bălan, filolog, profesor la Universitatea din Bucureşti, cu studiul intitulat Scriitorii disidenţi sub regimul Ceauşescu, dar şi Ana-Maria Cătănuş şi Vasile Buga (INST-CSRS "Florin Constantiniu"), cu studiul Forme de opoziţie în Romînia anilor 1970-1980.
Prezenţa Anei-Maria Cătănuş şi Vasile Buga în acest demers s-a înscris în cadrul Proiectului comun de cercetare care se derulează între INST şi Institutul de Slavistică al Academiei Ruse de Ştiinţe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu