Dan
Cătănuş, Vasile Buga (editori), Gh.
Gheorghiu-Dej la Stalin. Stenograme, note de convorbire, memorii, 1944-1952,
I.N.S.T., Bucureşti, 2012, 238 p. ISBN 978-973-7861-57-3; format 13x20cm
Întâlnirile
dintre Gh. Gheorghiu-Dej şi I.V. Stalin au jucat un rol major în evoluţia
P.C.R. şi a societăţii româneşti, în primii ani ai epocii postbelice. Totuşi,
în ciuda importanţei lor, în istoriografia actuală există încă numeroase
confuzii în legătură cu datele la care au avut loc întâlnirile cu Stalin,
participanţii şi subiectele discutate, iar unele dintre aceste întâlniri sunt
practic necunoscute.
Volumul
Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin. Stenograme,
note de convorbire, memorii, 1944-1952
încearcă să reconstituie
vizitele liderului P.C.R. la Stalin, coroborând informaţiile furnizate de
documentele româneşti şi cele sovietice, precum şi de lucrările memorialistice
sau jurnalele unora dintre participanţii la aceste întâlniri.
Întrucât
în literatura de profil circulă multe versiuni asupra întâlnirilor cu Stalin, în
realizarea volumului au fost selectate doar acele surse legate direct de
întâlnirile respective: stenograme sau note de convorbire din arhivele
româneşti şi sovietice, respectiv relatări făcute de participanţii la întâlniri
(Gh. Gheorghiu-Dej, Petru Groza, A.I. Vâşinski, gen. Ivan Susaikov, Gh.
Apostol, Gh. Gaston Marin, Al. Bârlădeanu). În mod excepţional, au fost extrase
unele informaţii care, deşi sunt indirecte, provin din jurnalele sau lucrările
memorialistice ale unor autori ce au avut un contact direct cu Dej, iar
relatările lor pot prezenta interes pentru subiectul abordat (Gheorghi
Dimitrov, Silviu Brucan, Paul Sfetcu).
Pentru
o mai bună orientare a cititorului, la începutul lucrării există o cronologie a
întâlnirilor dintre Gheorghiu-Dej şi Stalin, reconstituite pe baza informaţiilor
din documentele româneşti şi sovietice (un rol important l-a jucat în această
privinţă Jurnalul primirilor la Stalin de la Kremlin). De asemenea, volumul
conţine o bogată anexă documentară, care oferă informaţii suplimentare despre
problemele abordate în întâlnirile dintre Gheorghiu-Dej şi Stalin şi care au o
relevanţă deosebită pentru istoria agitată a României din perioada 1944-1952.
Prezentăm
mai jos lista documentelor cuprinse în volum:
Anexe
Va felicit pentru initiativa de a realiza acest volum. Era foarte necesar, intr-adevar.
RăspundețiȘtergere