luni, 13 aprilie 2020

In memoriam Florin Constantiniu

Acum opt ani, tot în preajma sfintelor sărbători de Paşte, profesorul Florin Constantiniu ne-a părăsit. 
Discret, cu delicateţea care-l caracteriza şi care putea oricând să devină sinonim numelui său.
Deşi plecat, profesorul Constantiniu a rămas cu noi, evocat des în sufletele noastre, în amintirile noastre şi, public, la conferinţele pe care le organizăm la Centrul care este onorat să-i poarte numele.
Redăm mai jos un text pe care l-am scris în anul 2012, la puţină vreme după dispariţia profesorului Constantiniu, un text care rămâne valabil în litera şi spiritul lui.


*



Cine a avut şansa măcar o dată să-l asculte pe Florin Constantiniu, Profesorul Constantiniu, nu a avut cum să scape facinaţiei exercitate de acesta. 
Îmi aduc aminte de sălile de curs de la Facultatea de Istorie din Bucureşti, de conferinţele ţinute de domnul Profesor. 
Îmi aduc aminte de linistea care se instala în sală atunci când acesta începea să vorbească. Până şi cei mai plictisiţi dintre studenţi se opreau din şuşotit, din foşnăitul hârtiilor. Şi îmi mai aduc aminte de ceva: îmi aduc aminte de bucuria pe care am resimţit-o de fiecare dată când l-am ascultat.
Nu era cu putinţă să fie altfel! 
Pentru că Profesorul Constantiniu combina o cultură vastă cu o exprimare clară, frumoasă, electrizantă, o cunoaştere exhaustivă cu o fineţe a spiritului rar întâlnită. 
Profesorul Constantiniu era o lume întreagă strânsă într-un singur om.
Foto: Cristina Nichitus Roncea 
Istoria despre care vorbea profesorul Constantiniu putea să fie complexă, controversată sau nedreaptă, dar niciodată seacă. 
Istoria despre care vorbea profesorul Constantiniu era fascinantă şi părea foarte aproape. Dacă întindeai mâna, puteai să o atingi!
Dacă cineva era mai potrivit să scrie, să vorbească despre istorie, acesta era profesorul Constantiniu. 
Cine a avut şansa să-l cunoască pe profesorul Constantiniu, nu are cum să nu-şi aducă aminte de modestia sa absolută, aproape de neînţeles în lumea în care trăim, de atenţia egală pe care o acorda tuturor celor care îl abordau. 
Cine a avut şansa să-l cunoască pe profesorul Constantiniu nu poate să nu-şi aducă aminte de tăria cu care lua partea binelui, bunului simţ, măsurii, căci da, nouă ne cam lipseşte măsura, dar şi cum se răzvrătea împotriva nedreptăţii. Doar că la profesorul Constantiniu până şi răzvrătirea era altfel, nu era vindicativă, ci tristă, acea tristeţe care vine din străfundurile sufletului unui om.
Acum, la finalul acestor rânduri, care nu pot să transmită decât o fărâmă din tot ce a sădit profesorul Constantiniu în sufletul meu şi al multor altor oameni - sunt convinsă de asta!- nu pot să spun decât că sunt recunoscătoare că am avut atât de multe şanse: să-l ascult, să-l cunosc, să învăţ despre istorie, despre viaţă, dar mai ales despre oameni de la Profesorul Florin Constantiniu.
Plecarea Profesorului Florin Constantiniu acum în pragul învierii Domnului mă întristează profund, însă îmi dă speranţa că este doar o trecere către un loc unde se strâng la final oamenii cu suflet frumos.
"Adevărat, adevărat vă zic vouă: cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce m-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă". 
Dumnezeu să-l odihnească!

Ana-Maria Cătănuş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu