80 de ani de la anexarea de către U.R.S.S. a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herței

Luna aceasta se împlinesc opt decenii de la ultimatumurile sovietice din 26 și 27 iunie 1940, în urma cărora Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, cu o suprafață de 50.762 km2 și aproximativ 4 milioane de locuitori, majoritatea etnici români, au fost desprinse cu forța și încorporate în U.R.S.S. Raptul teritorial din 28 iunie 1940 era rezultatul înțelegerilor cuprinse în Protocolul adițional secret la Pactul de neagresiune sovieto-german semnat cu 10 luni în urmă, la Moscova.

În textul notei ultimative din 26 iunie 1940 se preciza, în mod contrar adevărului istoric, că Basarabia era populată în principal cu ucrainieni: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.” Guvernul sovietic cerea şi partea de nord a Bucovinei care „ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia”.

https://www.rfi.ro/politica-104308-pagina-de-istorie-ultimatum-rusi-pentru-cedarea-basarabia-bucovina

În notă se mai adăuga: „Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, U.R.S.S. consideră necesar și oportun ca în interesele restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice”.

Al doilea ultimatum sovietic, din 27 iunie, cerea evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și Nordul Bucovinei în patru zile.

Aflată într-o situație de izolare totală pe plan internațional, România n-a putut găsi vreun sprijin în încercările ei disperate de a-și apăra integritatea teritorială. Reich-ul a sfătuit-o să cedeze și a comunicat că, datorită angajamentelor sale din Vest, nu o putea sprijini decât în ameliorarea operațiunilor de evacuare. În legătură cu raptul Basarabiei și al Nordului Bucovinei, poziția Romei a fost asemănătoare cu cea a Berlinului.

Față de ingerința sovietică, România a cerut şi sprijinul englezilor, iar guvernul britanic a răspuns că va considera orice pierdere teritorială a românilor ca fiind temporară. Dintre toți aliații regionali cu care România avea tratate de cooperare militară, doar Turcia a răspuns că este gata să-și ofere sprijinul în cazul unei agresiuni militare sovietice.

Decizia de acceptare a ultimatumului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940. Potrivit celor consemnate în jurnalul regelui Carol al II-lea, rezultatul votului a fost următorul:
– 6 voturi pentru respingerea ultimatumului: Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Nicolae Iorga, Traian Pop, Ernest Urdăreanu
– 20 de voturi pentru acceptarea ultimatumului: Petre Andrei, Constantin Anghelescu, Constantin Argetoianu, Ernest Ballif, Aurelian Bentoiu, Mircea Cancicov, Ioan Christu, Mitiță Constantinescu, Mihail Ghelmegeanu, Ion Gigurtu, Constantin C. Giurescu, Nicolae Hortolomei, Ioan Ilcuș (Ministru de război), Ion Macovei, Gheorghe Mironescu, Radu Portocală, Mihai Ralea, Victor Slăvescu, Gheorghe Tătărescu (prim-ministru), Florea Țenescu (șeful marelui Stat Major al Armatei)
– o abținere: Victor Antonescu.

Pe 28 iunie, la ora 9:00, prin comunicatul nr. 25 al Marelui Stat Major al Armatei Române, populația a fost anunțată în mod oficial despre existența ultimatumului, despre acceptarea acestuia de către București și despre intenția guvernului de evacuare a armatei și administrației pe malul drept al Prutului. În conformitate cu prevederile ultimatumului, trei orașe cheie – Chișinău, Cernăuți și Cetatea Albă – trebuiau să fie predate sovieticilor până la ora 14:00. Până pe 2 iulie, noua graniță de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv.

Anexarea sovietică a fost întâmpinată cu un sentiment pozitiv doar de o mică parte a populației Basarabiei și Bucovinei. În zilele următoare, în localitățile mai importante și în unele din gările unde se adunau refugiații pentru evacuare au avut loc incidente antiromânești și prosovietice, în urma cărora preoți, intelectuali, soldați români separați de unități, civili în curs de evacuare au fost atacați, batjocoriți sau uciși.

http://biblioteca-virtuala.blogspot.com/2016/06/28-iunie-1940-cedarea-basarabiei.html

Cedările teritoriale din anul 1940 au produs o amărăciune profundă și resentimente în rândul populației românești și au grăbit scăderea popularității regimului regelui Carol al II-lea. Acesta fost obligat să abdice și părăsească țara,  lăsând drum liber formării unui guvern al generalului Ion Antonescu și al Gărzii de Fier. Dorința de eliberare a teritoriilor pierdute în 1940 a fost factorul decisiv care a dus la intrarea României în luptele celui de-al Doilea Război Mondial de partea Axei împotriva Uniunii Sovietice, începând din 22 iunie 1941.

În teritoriile anexate a fost instaurat un regim sovietic de ocupaţie, cu caracter totalitar, opresiv şi represiv. În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat R.S.S. Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul și nordul Bucovinei au fost alipite la R.S.S. Ucraineană. Odată cu proclamarea R.S.S. Moldovenești, R.S.S.A. Moldovenească, republică autonomă „moldovenească” de la răsărit de Nistru, a fost împărțită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică și Ucraina.

După ocuparea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța s-a declanșat o campanie de persecuții împotriva localnicilor, arestări arbitrare, torturi, execuții și deportări în lagărele Siberiei. Aceste măsuri au afectat atât populația românească majoritară, cât și minoritățile naționale.

Dr. Ion Constantin

Cercetator asociat INST